In cele din urma, editand impresionantul fisier audio (2 Giga) am facut o selectie in care nu apar informatii de natura personala.

Fragmentul de mai jos face parte din monologul de aproximativ 3 ore! tinut de un cunoscut nume al literaturii basarabene contemporane.

Download link

Se pare ca filebox.ul nu mere, voila le trilurilu link:

STAREA CULTURII

“..numai kulturî blea undi întorşi capu, ochiu, ti izbeşti blea ca cu cărămida, cî.i numa kulturî grea blea, nu orici pipernicit cîcănar po sî ducî o kulturî di asta. tre sî hii voinic, vitieaz blea sî poţî duşi o asiemienea greutati pi umeri, cî creier ioc.

blea numa bloguri cu jdimii de tiexti şî poiezii cari di care mai lungi şi frumoasi şi groasi di zici cî ti futi cultura din tăti părţili.”

In curand, spre deliciul publicului din romania, un scriitor basarabean, adica de.al nostru, ne spune adevarul despre cultura. Paradoxal, nu despre cultura si limba ….basarabeana ci despre cea romana.

Azi sau maine cel tarziu, fisierul audio complet

Download link

De pre departe, bucoavna aiasta.i cel mai bun lucru lecturienţat this month. Oricum, cel mai funny…

Download link

Download link

cum ar veni, ce rost au telectualili colo la iei, că la noi cam ştim ce rost posedă: frunză, câine, foarfece, un joc in telectual bine cunoscut…

INTERVIEWS AND ESSAYS
Paul Bowles 5
Marc Lambron 31
Michel Onfray 69
Gilles Hertzog 81
Wietske Venema 87
Cécile Guilbert 95
Yann Moix 107
William Styron 135
THE SURVEY
36 writers from around the world, on “What good are intellectuals?” 159
David Albahari, Tahar Ben Jelloun, Rachid Boudjedra, Breyten
Breytenbach, André Brink, Hans Christoph Buch, Guillermo
Cabrera Infante, Édouard El-Kharrât, Péter Esterházy, Nadine
Gordimer, Juan Goytisolo, David Grossman, Yoram Kaniuk, Ivan
Klíma, Aïcha Lemsine, Antonio Lobo Antunes, Claudio Magris,
Naguib Mahfouz, Eduardo Manet, Pierre Mertens, Czeslaw
Milosz, Arthur Miller, Joyce Carol Oates, Cynthia Ozick, Orhan
Pamuk, Octavio Paz, Victor Pelevine, Salman Rushdie, Fernando
Savater, Peter Schneider, Philippe Sollers, Susan Sontag, Henrick
Stangerup, Mario Vargas Llosa, William Styron, A. B. Yehoshua.

Download link

Download link

Download link

Observ cu mirare la inceput, laughing tears la sfarsit si greata acum grafemele kilometrico/abundant stupide ale unui mosneag senil ce tocmai si-a descoperit vocatia logoreico-internautica, dupa ce anterior calatorise in stele cu cine altul decat fosta lepra securista Pavel Corut. Pre care il elogiaza, dragul de el, ca un reputat navigator dupa stele.

Se pare ca hodorogul care scrie asemenea ineptii nu stie ca “domnul” Pavel Corut (asa cum amabil il linge) naviga mai mult dupa stelele securitatii de trista amintire, anchetand oamenii cu duhul blandetii pumnului invelit intr.o preafrumoasa manusa de piele neagra de vitel. A navigat asa de bine dupa aceste stele incat pana la urma si.a primit vreo cateva pe epoleti (daca nu ma inseala memoria, era colonel)

Pavel Corut este imaginea clasica a leprei comuniste. Iar leprele nasc alte lepre.

Luând în considerare momentul şi circumstanţele în care a fost scrisă, minima Moralia rămâne o culegere de aforisme miaunate, cu iz de aer rarefiat de înţelepciune, numai bună de citit seara la culcare pentru a dormi mai bine.

Aceste imagini terifiante şi îngrozitoare au apărut brusc. Toate încercările de a le înlătura s-au soldat cu un eşec foarte mare. Credem că Loja Masonică a Homosexualilor Înrăiţi a trecut la atacul final asupra bieţilor creştini oropsiţi din tătă lumea. În special acei vajnici atleţi întru christ carele protestează de zor împotriva cip.urilor şi destrăbălării din lumea actuală ar trebui să se ascundă degrabă, ştiut fiind faptul că doar la simpla ivire în raza vizuală a unei puli complet homosexuale, organismul creştinului dispare, cam cum dispar bampirii la vederea soarelui.

Fraţi creştini! Să ne dăm mâna într.o ultimă încercare de a stârpi această lăcustă ce mănâncă bunul simţ, normalitatea, ba se mai întinde ca o caracatiţă şi asupra celulei de bază a societăţii, mu.., ăăă, familia. Să le dăm peste bot jitelor aistea pârdalnice şi să le înfigem vreo 3 tridente în cur, să se înveţe minte animalele să nu mai facă altădată.

Aş propune (dar aici deja simt oprobiul vostru, fraţilor) să.l chemăm oleacă şi pe Satana cu vreo două incantaţii bine chitite ca să le dea un exemplu de ce.o să li se întâmple nenorociţilor ăştia când o să se ducă la Dracu. Eu zic, fraţilor, că pentru stârpirea năpârcilor astea merită oleacă de solidaritate, că nu mai putem sta aşa cu mâinile.n sân!

Chemăm pe această cale pe toţi creştini de bine din românia la ACŢIUNE!

Nu vă lăsaţi, fraţilor!

În China, cu mult înainte de Isus, homosexualitatea era un fenomen “normal”. În istoria ulterioară, literatura homoerotică foloseşte pentru a desemna acest comportament 3 termeni metaforici. Unul dintre ei este yu-tao, a împărţi aceeaşi piersică.

Povestirea în care apare pentru prima oară ne descrie un împărat foarte crud în manifestarea puterii politice, degrabă aducătoriu de tăiere de capete, cum am spune noi. Într.o zi, împăratul se plimba cu iubitul său, cu unul dintre ei, în grădina palatului. La un moment, acesta observă o piersică extrem de coaptă şi apetisantă. O culege, rămâne impresionat de gustul şi aroma ei, însă nu o mănâncă pe toată; o rupe în două şi îi oferă împăratului jumătate.

Această imagine, în decorul feeric al Chinei anului 500 B.C., îmi rămâne în memorie ca una dintre cele mai reuşite reproduceri literare a unui sentiment atât de fragil: iubirea şi modalitaţile de comunicare a ei.

Domnul Duca preferă să-şi imagineze iubirea dintre doi bărbaţi prin prisma moralei creştine a păcatului blamabil. Se poate spune că este vorba aici de o preferinţă culturală şi de un background diferit în ceea ce priveşte lecturile fiecăruia.

Dacă domnul Duca îşi bazează poziţia declarat anti-LGBT pe cele câteva pasaje din NT şi VT (nota 1) în care există referiri ambigue sau nu la practica homosexuală singurele modalităţi de continuare a acestui dialog mi se par următoarele:

a. refutatio ad integrum – nu toţi oamenii de pe această planetă ar fi de acord să supună spre întemeiere fiecare acţiune şi atitudine moralei creştine. comportamentul social/sexual  poate fi interpretat dintr.o mulţime destul de numeroasă de puncte de vedere. nu văd de ce dvs alegeţi să.l interpretaţi dintr.unul singur: cel al păcatului blamabil. mi se pare inutil reducţionistă această abordare. înafara moralei creştine, aveţi şi alte obiecţii, de natură socială, psihologică, culturală etc la adresa LGBT?

b. peccatus melior – admit faptul că homosexualitatea, din perspectiva creştină, este un păcat blamabil. în această situaţie, iar atitudinea creştinului sincer şi practicant nu poate fi decît una negativă faţă de acest comportament. discuţia ar putea urma apoi câteva teme: a. este justificată imixtiunea Bisericii în plan socio-legislativ? (legalizarea căsătoriilor lgbt) b.modalitatea de combatere a acestui păcat în românia este una “pătrunsă de spirit creştinesc?” c. înafara opoziţiei vulgare şi dogmatice faţă de acest comportament, mai vedeţi vreo modalitate de dialog “interconfesional”?

Pentru moment, voi analiza opiniile dvs., prezentate ]n prima parte a commentului.

Aş vrea să încep prin a spune că spre deosebire de dvs., nu îmi asum atât de multe principii morale. Cred că le.aş putea sintetiza foarte simplu în câteva fraze:

Cred că e inutil să încercăm să practicăm constant binele în speranţa unei lumi mai bune şi mai frumoase dpdv moral. Cred că atitudinea pe care ar trebui să o avem s.ar identifica mai mult cu încercarea constantă de a reduce cantitatea de suferinţă şi cruzime din lume, mai degrabă decît cu încercarea de a.i opune binele. (pentru un exemplu concret: în cazul în care sunt martorul unui viol, iar ofensatorul fuge, cred că ar trebui să ne preocupe starea afectivă şi fizică a victimei mai degrabă decât prinderea agresorului. – nota 2)

Cred în onestitate şi onoare, precum şi în cele mai bune practici pentru a comunica semenilor tăi aceste lucruri, practici ce (până la evoluţia speciei umane, atunci când telepatia va fi posibilă) se subsumează constant dialogului, înţeles ca schimbul de idei nepărtinitor.

Onestitatea şi onoarea nu cred că se manifestă doar în cazul rostirii adevărului. Spre deosebire de creştini, adevărul (înafara celui ştiinţific; şi aici există amendamente) este pentru mine o noţiune vagă.

După cum vedeţi, principiile mele, expuse sumar aici, sunt destul de firave. Chiar astfel stând situaţia, nu văd de ce un creştin ortodox (sau orthodox) trebuie să stea pe marginea unui bulevard strigând lozinci de un gust îndoielnic la trecerea unei comunităţi de oameni diferiţi (că această comunitate e aproape inexistentă în românia e altă discuţie, la fel ca şi discuţia referitor la calitatea manifestanţilor; o precizare aici- participanţii LGBT la marşul anual gaypride nu reprezintă fidel imaginea fiecărui individ apartenent acestei comunităţi, aşa cum rău intenţionat sugeraţi dvs).

Înainte de a deschide discuţia în una dintre modalităţile sugerate mai sus (a sau b) aş vrea să precizez câteva lucruri pe care dvs le deformaţi sau pur şi simplu ignoraţi.

Spuneţi: Mai întâi, au reuşit să inducă în România (care oricum suferă de boala mimetismului intelectual şi instituţional) o idee foarte la modă în Occident: aceea conform căreia felul în care faci sex te defineşte cultural, social şi politic. Într-un cuvânt, au inventat o nouă realitate socială: cea a minorităţii sexuale.

Impresia mea este că ignoraţi cu bună ştiinţă aspectele individual psihologice şi consecinţele ce decurg din ascunderea şi interiorizarea comportamentului homosexual. Mai mult, nu sesizaţi faptul că este aproape inobservabil sentimentul de libertate pe care îl încercaţi atunci când vă exprimaţi crezurile. Inobservabil, pentru că aveţi această libertate şi nimeni nu exercită presiuni sau discriminări asupra dumneavoastră atunci când afirmaţi de exemplu: Cred în Dumnezeu şi în Fiul Său, Isus Hristos. Cred că atunci când, probabil, vă retrageţi în spaţiul dumneavostră privat pentru a rosti rugăciunea inimii nu resimţiţi nici o jenă sau lipsă de confort psihic.

Vă asigur că presiunile sociale pot, şi chiar o fac, aduce trame psihice indivizilor ce îşi reprimă identitatea. Vă asigur că în unele ţări, membrii LGBT au probleme de natură psihică într.un grad mai ridicat decât comunitatea straight, nu pentru că, aşa cum lipsit de orice temei sugeraţi, homosexualitatea ar reprezenta o deviere, perversiune sau ar ţine de o oarecare patologie psihiatrică, ci tocmai din cauza lipsei de permisivitate a societăţii.

….au reuşit să inducă…o idee. Este o opinie pe care v.o asumaţi. Pe ce bază? Fraza dvs este un bun exemplu de complot imaginar, de imixtiune a Alterităţii periculoase în spaţiul dvs cultural şi spiritual (verbul a induce sugerează o modalitate nu tocmai clară şi onestă de a impune anumite idei).

părerea mea referitor la această problemă este următoarea: de 5 ani de zile, firava comunitate lgbt din romania încearcă să se organizeze şi definească într.un mod coerent şi non-intruziv, într.un mod care să.i permită să nu mai întâlnească oprobiul şi discriminarea socială cel puţin manifestă. Până a ajunge la discuţii, să le spunem, discuţii pentru studenţii din anul II la studii culturale lgbt, comunitatea din romania ar dori să.i fie acceptate câteva argumente de nivel gimnazial: dreptul la un tratament uman, nediscriminatoriu din partea societăţii, dreptul la avantajele sociale/legale ce decurg din comuniunea civilă.

Conturarea identităţii LGBT în românia este deci acea idee la modă în occident. În conturarea acestei identităţi un rol important îl are şi opoziţia pe care dvs, creştinii o manifestaţi cu un avânt aducând cu acele cruciade ale copiilor, folosiţi pe post de carne de tun pentru poftele nesăţioase ale colegilor noştri geopolitici, turcii, atunci când cruciadele oamenilor mari au eşuat lamentabil. Fără dvs într.adevăr, nu ar fi existat o minoritate sexuală. Lucrurile probabil ar fi stat într.o stare călduţă, de acceptare tacită şi non intruzivă a practicilor homo- şi hetero-sexuale.  Bănui că refuzul dvs de a accepta minoritatea sexuală se bazează pe faptul că ea este inexistentă în mod real, fiind doar o anomalie perversă, deci neavând aceeaşi legitimitate cu, să zicem, minoritatea ungurilor din românia, ca opuşi majorităţii române. Reducând aceasta, pt dvs minoritatea sexuală nu există datorită faptului că o refuzaţi aprioric, din start, negându.i orice drept, doar pe baza moralei creştine. Pentru mine, cuplul majoritate-minoritate reprezintă un raport cantitativ căruia i se pot adăuga oricare alte atribute. Îmi închipui ca posibilă o minoritate a adulatorilor lui Baal Reîncarnat în romania şi cred la modul serios că ar trebui să fie tratată cu toată seriozitatea.

….modul în care faci sex te defineşte social, cultural şi politic…..

mărturisesc că nu am înţeles foarte bine ce aţi dorit să subliniaţi aici. dacă vă referiţi la diversele modalităţi de inserţie a penisului într.un anus feminin sau masculin, într.un vagin feminin sau a diverselor alte orificii supuse în mod “normal sau anormal” penetrării sau altor practici sexuale, într.adevăr nu cred că diferitele practici fizice ar trebui să influenţeze (dacă asta înţelegeţi prin termenul a defini), într.un fel sau altul, deciziile pe care le luăm în sfera culturală, socială şi politică.

cred însă că dvs aţi dorit să subliniaţi faptul că comunitatea LGBT este definită în principal prin practicile sexuale diferite de cele ale “majorităţii normale”. Aceasta este o confuzie nepermisă în primul rând de logică, în al doilea rând de ideea foucauldiană a exercitării puterii de către Stat prin intermediul identificării minorităţilor sexuale (aveţi perfectă dreptate atunci când afirmaţi că minoritatea sexuală nu există; şi eu cred acelaşi lucru; dvs o vedeţi ca pe o anulare şi negare a practicilor sexuale anormale, eu o văd ca pe o concluzie firească a procesului permisivităţii societăţii; cred şi sper că într.un final sintagma minoritate sexuală va dispărea dacă nu din limbaj cel puţin din mentalitatea socială; nu cred că acest lucru e o utopie, dar sunt sigur că perioada limitată a vieţii mele mă va priva de această experienţă remarcabilă)

Aş vrea totuşi să mai adaug la acest paragraf faptul că homosexualii, lesbienele (m.a emoţionat întotdeauna pluralul “lesbience”), transgenderii, transexualii din romania şi de aiurea din lumea aceasta beneficiază de aproximativ aceeaşi cantitate de raţiune, ocupă aceleaşi job.uri în cadrul societăţii, au aceleaşi opiniii politice scindate între dreapta şi stânga ca orice individ uman straight. ceea ce îi deosebeşte, (şi nu defineşte) este practica sexuală. Această deosebire poate crea comportamente culturale…deosebite. (voi discuta ulterior afirmaţia dvs referitoare la imposibilitatea de a defini cultural o practică sexuală, o afirmaţie corectă însă în acelaşi timp o platitudine analitică ce nu aduce niciun aport real la progresul cunoaşterii sau al modalităţilor în care putem folosi termenul cultură)

Mi se pare impardonabil şi lipsit de onestitate să manifestaţi această confuzie între parte şi întreg, între a defini şi a deosebi, între gen proxim şi diferenţă specifică.

Doar confruntarea cu o temă ce sfidează flagrant bunul-simţ i-a putut scoate din anestezie.

Dacă nu mă înşel, registrul discursului dvs începe aici să se schimbe treptat. De la afirmarea păcatului relaţiilor homosexuale, păcat revelat în Biblie, vă îndreptaţi uşor înspre bunul-simţ presupus la mieux partagee. Cum se corelează aici bunul simţ, şi mai apoi apelul la cuplul de termeni normal-anormal, natural/artificial cu dogma (în sensul benefic al termenului, dacă vreţi, în sensul în care îl foloseşte stăniloae în teologia dogmatică)?

Mai precis, apelul la litera Bibliei, ce incriminează comportamentul homosexual, nu ar trebui să vă facă reticent la noţiuni precum bunul simţ? Consideraţi de…bun simţ atitudinea celor ce se revendică crestini ortodocsi faţă de marşul gaypride?

Avocaţii homosexualilor şi transexualilor militează pentru a impune, prin lege, dacă se poate, normalizarea anormalităţii. Biblia, tradiţia creştină, doctrina Bisericii, condamnă homosexualitatea ca fiind un păcat „strigător la Cer”, pe care Dumnezeu l-a pedepsit cu cea mai mare asprime (relatarea biblică cu privire la cetăţile Sodoma şi Gomora).
Natura însăşi nu include homosexualitatea decât la categoria „deviere”. Practicile homosexuale nu au nici un argument anatomic şi fiziologic în favoarea unei presupuse normalităţi a lor. Era nefiresc deci ca marea majoritate a oamenilor să considere ca fiind „firesc” ceva ce este străin de…natură.

Acest pasaj singur ar putea face cu uşurinţă obiectul câtorva volume consistente. Această argumentaţie e o prezenţă constantă pe piaţa dialogurilor puerile de forma:

A. Homosexualitatea este un pacat anormal condamnat in Biblie

B. Nu, deoarece şi în natură apare această normă homosexuală. Există animale homosexuale.

A. Dacă e adevărat acest lucru, el nu este ceva firesc, ci ca şi în societate, o deviere accidentală de la normă

Înainte de a face orice comentariu pe această temă, m-ar interesa să ştiu exact ce înţelegeţi dvs prin normal-anormal şi natural-artificial. Ca un corolar, v.aş ruga să glosaţi sumar pe următoarele probleme de bun simţ:

a. ceea ce este normal este şi natural? şi reciproca. ()

b. cum se explică diversitatea normelor faţă de acelaşi comportament social?

c. prin normal înţelegeţi cumva apartenenţa la o normă? …pentru că asta se înţelege din “….prin lege, dacă se poate, normalizarea anormalităţii.” – acordarea unor norme, acceptarea unor norme în cazul unui comportament social anormal, deviant. dacă astfel stau lucrurile, îmi permit să vă dau un exemplu de comportament natural anormal: excreţia. (Atunci când exercit această facultate mirifică a corpului propriu, o exercit în mod natural şi anormal. Nu există norme care să.mi impună cum anume să.mi direcţionez jetul urinii, dacă să fac romburi cu el, dacă să atârn un covrig de organul respectiv în timp ce.mi exercit facultatea excretivă. Sinugura normă este aceea a excreţiei într.un spaţiu amenajat pentru acest scop: toaleta. La fel, în actul heterosexual (sunt sigur că incriminaţi la fel de aspru sexul anal heterosexual şi felaţia sau cunnilingusul) nu există norme specifice, înafară locului special amenajat în acest scop: vaginul. Aşadar, înafara normei biblice ce interzice sexul homosexual, există vreo altă normă ce ar face actul homosexual anormal? Dacă nu există, argumentul normalităţii este recurent şi inutil, fiind identic cu specificarea de mai sus, cum că homosexualitatea este un păcat.

d. sau poate înţelegeţi normalul ca sumă statistică a anumitor practicii ce apar la un moment dat într.o epocă?

Iarăşi, îmi este imposibil să înţeleg de ce recurgeţi la motivul naturii odată asumată stanza păcatului biblic. există o sumă de lucruri în Biblie ce nu sunt absolut de loc naturale, în sensul că nu apar în natură. Odată ce homosexualitatea este înţeleasă ca păcat, iar natura umană este înţeleasă ca una funciar păcătoasă în natura ei, dar capabilă de salvare prin Mântuitorul Isus Hristos, de ce aduceţi în sprijinul acestei teze tocmai …natura păcătoasă, natura faţă de care de fapt orice deviere, adică depărtare, separare reprezintă de fapt virtutea.?

Mai exact, la ce vă referiţi atunci când formulaţi termenul natură related  to sexual behaviors? la practicile sexuale ale regnurilor animale? ce legătură ar putea avea, sau influenţă, relevanţă, comportamentul sexual al leilor de mare sau iepurilor asupra comportamentului hetero sau homo sexual, înafara unor analogii ce ţin de uzul limbajului (te regulezi ca un iepure în călduri cu oricine îţi acordă atenţie/ faci sex la fel de neexperimentat ca un leu de mare)

În legătură cu Sodoma şi Gomora, această piatră de temelie a aversiunii faţă de homosexuali.

Referitor la termenii folosiţi în NT şi VT, părerile sunt împărţite. Referitor în particular la episodul Sodoma, atenţia a fost îndreptată exclusiv asupra sexului anal homosexual mult mai târziu. O primă etapă a fost sublinierea cu un marker roşu, pentru a evidenţia păcatul, a homosexualităţii, dintre toate păcatele locuitorilor Sodomei. O a doua etapă a fost conceptualizarea Sodomei ca reprezentând exclusiv…păcatul sodomiei. Aceste conceptualizări au fost realizate de oameni (începând cu sec 7) şi nu apar astfel în textul biblic. Uluitoarea mistificare a episodului Sodoma o voi prezenta într.un alt text, cel referitor la terminologia biblică relativă la aceste anormale practici.

Practicile homosexuale nu au nici un argument anatomic şi fiziologic în favoarea unei presupuse normalităţi a lor.

Să fim serioşi. Vă oferiţi singur răspunsul. Dacă facem abstracţie de imperativele divine, practicile homosexuale au un argument foarte bine fundamentat în privinţa normalităţii lor. Cel anatomic şi ….(nu înţeleg partea cu fiziologicul; dacă vă referiţi la funcţia excretorie…) Simpla prezenţă a unui orificiu şi simpla prezenţă a unui organ ce poate penetra acel orificiu cred că e un motiv suficient. Cel puţin pentru curiozitatea insolitului.

Cât despre practicile sociale, viaţa de zi cu zi a exclus posibilitatea înţelegerii familiei altfel decât în logica ei heterosexuală. Mai mult chiar, instituţionalizarea unei practici nenaturale, prin apariţia familiilor de homosexuali ar fi aruncat familia în criză (lucru mai mult decât evident în ţările în care militanţii homosexuali au obţinut îndeplinirea doleanţelor lor).

Cum, mai precis, ar fi aruncat familia în criză? Cum mai precis corup homosexualii instituţia uniunii civile? Prin ce modalităţi, practici, corup şi demontează homosexualii familia, celula de bază a societăţii? Am fost întotdeauna curios să aflu asta…

…ca un corolar de bun simţ. Probabil că nu v.aţi pus niciodată această problemă. Dacă acceptă faptul că există o genă a homosexualităţii, paradoxul va fi următorul:

ideea ar fi ca in societatile represive, mai multi homosexuali se casatoresc, ceea ce inseamna ca mai multi homosexuali se vor naste. Inversul medaliei ar insemna ca in societatile permisive in care homosexualii nu trebuie sa se mai ascunda si traiesc fericiti alaturi de partenerii lor, gena nu mai este transmisa si se vor naste mai putini homosexuali. Sau, cum spunea un slogan pro civil rights, if you let us marry each other we’ll stop marrying you..

găsiţi textul complet aici

pe aceeaşi temă, am putea discuta despre ce bine şi moral este să laşi un copil să trăiască în seceta, mizeria şi lipsa de cultură a unei ţări bananiere sau în Ferentari, în locul posibilităţii de a.l oferi spre adopţie unei familii lgbt. Unul dintre motivele pentru care reprezentaţi, în această problemă specifică lgbt, o poziţie fundamentalistă şi retrogradă este acela că din convingerile dvs nu poate fi extrasă nicio modalitate socială de asistenţă a celuilalt. Convingerile dumneavoastra vă fac prizonierul unor atitudini ce nu ajută pe nimeni cu nimic. Nici pe dumneavoastră (dacă nu considerăm starea de …bunăstare psihică ce vă oferă acest gen de percepţii) nici comunitatea lgbt şi nici terţe părţi implicate (familia, părinţii ce află că fiul-fiica lor este inscripţionat cu o literă stacojie de societate, copiii dezavantajaţi social ce ar putea beneficia de adopţiile cuplurilor lgbt)

Problema homosexualităţii nu se poate rezolva cu execuţii şi pedepse penale, homosexualitatea ţinând de patologia psihiatrică şi nu de realitatea infracţională.

Homosexuality and  Civil Rights
POSITION STATEMENT

Approved by the Board of Trustees, December 1973
Approved by the Assembly, 1973

“Policy documents are approved by the APA Assembly and Board of Trustees… These are …position statements that define APA official policy on specific subjects…” — APA Operations Manual.

WHEREAS HOMOSEXUALITY per se implies no impairment in judgment, stability, reliability, or general social or vocational capabilities, therefore, be it resolved that the American Psychiatric Association deplores all public and private discrimination against homosexuals in such areas as employment, housing, public accommodation, and licensing, and declares that no burden of proof of such judgment, capacity, or reliability shall be placed upon homosexuals greater than that imposed on any other persons. Further, the American Psychiatric Association supports and urges the enactment of civil rights legislation at the local, state, and federal level that would offer homosexual citizens the same protections now guaranteed to others on the basis of race, creed, color, etc. Further, the American Psychiatric Association supports and urges the repeal of all discriminatory legislation singling out homosexual acts by consenting adults in private.
(The American Psychiatric Association is, of course, aware that many other persons in addition to homosexuals are irrationally denied their civil rights on the basis of pejorative connotations derived from diagnostic or descriptive terminology used in psychiatry and deplores all such discrimination. This resolution singles out discrimination against homosexuals only because of the pervasive discriminatory acts directed against this group and the arbitrary and discriminatory laws directed against homosexual behavior).

American Psychiatric Association (1998), Position statement on psychiatric treatment and sexual orientation. American J. Psychiatry, 1999; 156:1131.

The Board of Trustees of the American Psychiatric Association (APA) removed homosexuality from the Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (DSM) in 1973 after reviewing evidence that it was not a mental disorder. In 1987 ego-dystonic homosexuality was not included in the revised third edition of DSM (DSM-II-R) after a similar review.
APA does not currently have a formal position statement on treatments that attempt to change a person’s sexual orientation, also known as “reparative therapy” or “conversion therapy.” In 1997 APA produced a fact sheet on homosexual and bisexual issues, which states that “there is no published scientific evidence supporting the efficacy of “reparative therapy” as a treatment to change one’s sexual orientation.”
The potential risks of “reparative therapy” are great and include depression, anxiety, and self-destructive behavior, since therapist alignment with societal prejudices against homosexuality may reinforce self-hatred already experienced by the patient. Many patients who have undergone “reparative therapy” relate that they were inaccurately told that homosexuals are lonely, unhappy individuals who never achieve acceptance or satisfaction. The possibility that the person might achieve happiness and satisfying interpersonal relationships as a gay man or lesbian are not presented, nor are alternative approaches to dealing with the effects of societal stigmatization discussed. APA recognizes that in the course of ongoing psychiatric treatment, there may be appropriate clinical indications for attempting to change sexual behaviors.
Several major professional organizations, including the American Psychological Association, the National Association of Social Workers, and the American Academy of Pediatrics, have made statements against “reparative therapy” because of concerns for the harm caused to patients. The American Psychiatric Association has already taken clear stands against discrimination, prejudice, and unethical treatment on a variety of issues, including discrimination on the basis of sexual orientation.
Therefore, APA opposes any psychiatric treatment, such as “reparative” or “conversion” therapy, that is based on the assumption that homosexuality per se is a mental disorder or is based on the a priori assumption that the patient should change his or her homosexual orientation.

American Psychological Association (2004), Resolution on Sexual Orientation and Marriage.

Despite persuasive evidence that gay men and lesbians have committed relationships, three concerns about same-sex couples are often raised. A first concern is that the relationships of gay men and lesbians are dysfunctional and unhappy. To the contrary, studies that have compared partners from same-sex couples to partners from heterosexual couples on standardized measures of relationship quality (such as satisfaction and commitment) have found partners from same-sex and heterosexual couples to be equivalent to each other (see reviews by Peplau & Beals, 2004; Peplau & Spalding, 2000).
A second concern is that the relationships of gay men and lesbians are unstable. However, research indicates that, despite the somewhat hostile social climate within which same-sex relationships develop, many lesbians and gay men have formed durable relationships. For example, survey data indicate that between 18% and 28% of gay couples and between 8% and 21 % of lesbian couples have lived together 10 or more years (e.g., Blumstein & Schwartz, 1983; Bryant & Demian, 1994; Falkner & Garber, 2002; Kurdek, 2003). Researchers (e.g., Kurdek, in press) have also speculated that the stability of same-sex couples would be enhanced if partners from same-sex couples enjoyed the same levels of social support and public recognition of their relationships as partners from heterosexual couples do.
A third concern is that the processes that affect the well-being and permanence of the relationships of lesbian and gay persons are different from those that affect the relationships of heterosexual persons. In fact, research has found that the factors that predict relationship satisfaction, relationship commitment, and relationship stability are remarkably similar for both same-sex cohabiting couples and heterosexual married couples (Kurdek, 2001, in press).

şi în sfârşit, toate documentele de interes relativ pe care le puteţi studia:

Position Statement in Support of Legal Recognition of Same-Sex Civil Marriage

despre efectele negative ale tentativelor de “recuperare” puteţi citi aici. vă redau doar concluzia studiului, de o amară obiectivitate:

Homosexuality was removed from ICD-10 (international classification of diseases, 10th revision) only in 1992. Our study shows the negative consequences of defining same sex attraction as a mental illness and designing treatments to eradicate it. It serves as a warning against the use of mental health services to change aspects of human behaviour that are disapproved of on social, political, moral, or religious grounds.

What is already known on this topic

Little is known about the experiences of patients in the United Kingdom who underwent treatment to change their sexual orientation in the middle part of the 20th century

What this study adds

Patients sought treatment or were referred after discussion with general practitioners, teachers, or others, and sometimes as an alternative to imprisonment

Treatments included behavioural aversion therapy with electric shocks, oestrogen therapy, religious counselling, electroconvulsive therapy, and psychoanalysis, and often had a negative impact on patients’ sense of identity and place in society

No participant thought they had benefited from treatment and for many it increased their sense of social isolation and shame

It is harmful to apply medical diagnoses to human conditions that are disapproved of morally or socially

Spuneţi dvs:

Dar, deşi militanţii lgbt nu pot să demonstreze că homosexualii şi transexualii merită să primească recunoaştere, respect şi drepturi doar pe baza unei vieţi sexuale perverse şi (vedem privind la manifestările gay-pride) penibile în vulgaritatea şi kitch-ul lor, ei insistă.
Iar cea mai bună armă de apărare este atacul. Homosexualii nu sunt victimele celor care vor să facă din ei ceva mai mult decât nişte perverşi sexual. Ei sunt, desigur, victimele „fasciştilor”, extremiştilor şi, în general, ale unor oameni „încuiaţi”, incapabil să perceapă şi să „serbeze” diversitatea..

Pe tot parcursul textului dvs realizaţi o mutare de accent ce identifică, ce acordă identitate socială şi emoţională lgbt doar raportat la sfera sexuală, respectiv sexul anal. După cum v.am menţionat anterior, lucrul acesta reprezintă o manifestare a puterii sociale. Motivul pentru care lgbt merită recunoaştere, respect şi drepturi nu este acela că reprezintă o minoritate care se fute în cur, ca să invocăm imaginea, ci acela că o minoritate, sau dacă nu vă agreaţi acest termen, un grup de oameni care se fut în cur merită respect, recunoaştere şi drepturi în virtutea apartenenţei la specia umană. Este tema solidarităţii sociale dacă vreţi.

Deocamdată atât. Aş vrea totuşi să cădem de acord asupra următorului lucru: deşi Biserica şi morala creştină aruncă un blam asupra comportamentului homosexual, în momentul actual, psihiatria nu îl consideră un comportament deviant sau pervers, sau unul ce ar putea beneficia în vreun fel de terapii educaţionale, afirmând în acelaşi timp pericolul acestor terapii.

Aţi afirmat că nu puteţi trăi schizoid, afişând o atitudine pro-lgbt dpdv politic şi una anti-lgbt dpdv religios. Să înţeleg că acest lucru înseamnă că veţi face abstracţie de afirmaţiile psihiatriei?

I mean, haideţi să privim un pic şi statistic. România se află în coada statelor europene referitor la toleranţă şi permisivitate în înţelegerea lgbt. Suntem intoleranţi într.o proporţie mai mare decât orice alt stat european. Nu mai e vorba aici de păcat, de creştinism. E vorba despre incapacitatea de a relaţiona oameni ce se deosebesc de noi, ce nu ne seamănă. Nu mai e vorba de religie, ci de intoleranţă.

Sau cum vă explicaţi dvs acest fenomen? Sunt alte state europene mai puţin creştine? Îi lipseşte catolicismului înţelegerea adevăratelor principii creştine? Marea Britanie e mai permisivă în acest aspect pentru că…pentru că ce? Luaţi orice alt stat situat printre primele poziţii referitor la toleranţă şi explicaţi.mi.

Pe 23 mai opinia publică îşi va ridica încă odată glasul ei puternic pentru a acoperi hărmălaia produsă de GayPride.  Cred că în aceeaşi notă în care a făcut-o şi anul trecut (o puteţi auzi aici). Aceleaşi persoane, pline de nevoia stringentă de a acţiona, aceleaşi chipuri înverşunate, aflate în posesia Adevărului (naţiunea, familia, laolată cu impertinentele şi milenarele încercări ale LGBT de a submina acest Adevăr), aceleaşi priviri senine, pătrunse de atemporale revelaţii (creştine sau mai puţin) vor demonstra încă odată ipocrizia, dacă nu boala psihică.

Nu este intenţia mea de a intra într-o polemică inutilă, aşa precum în State intenţionează (şi reuşeşte cu brio) să stârnească James Dobson (background evanghelic, prima sa carte, Dare to Discipline, îi sfătuia pe părinţi să-şi disciplineze -un eufemism pentru bătaie- copii cu “sufficient magnitude to cause the child to cry genuinely“)

Aş vrea în acest text să punctez trăsăturile unui anumit tip de gândire fundamentalistă şi fascistă (în cel mai pur sens al fascismului).

1. Un prim “nod”  este acel al fricii de indeterminare.  Frica de ambiguitate, dezordine şi haos. Dumnezeu-om, Creştinism-umanism secular, bărbat-femeie. Aceste perechi (fără termen mediu) ţin viaţa într-un leagăn comod, la adăpost de orice coşmar ambivalent. Descrisă astfel, realitatea devine predictibilă şi inteligibilă. Marea majoritate a creştinilor (practicanţi sau nu, de orice confesiune), unii dintre  ei borderline, îşi îngroapă propriile deziluzii, eşecuri, propria personalitate fragmentată în această iluzie oferită de certitudine. Problema întemeierii certitudinilor nu cade în sfera preocupărilor lor. Persoanele ce nu se încadrează în “normă” sunt supuse prozelitismului sau tratamentului, în cazul LGBT. Acest tip de gândire idiosincratică tinde să dizolve, la limită, însuşi misterul, esenţa credinţei. Nu doar propria viaţă devine inteligibilă, ci şi…Dumnezeu.

2. Cultul tradiţiei.

Există o revelaţie a anumitor adevăruri etern valabile, primită la începutul istoriei. Această revelaţie a fost şi este învăluită în anumite modalităţi de exprimare – limbajul sacru. Problema diversităţii revelaţiilor este explicată prin limbajul sacru, alegoric – diferit ca formă, el indică în orice ipostază acelaşi Adevăr Unic. Ca o consecinţă, progresul este exclus – Adevărul a fost rostit odată pentru totdeauna, noi îl putem doar interpreta.

3. Respingerea în bloc a tehnologiei moderne, a modernismului.

Nu e un paradox – fascismul glorifica tehnologia, tradiţionalismul o vede ca pe o negare a valorilor. În cazul fascismului, respingerea lumii moderne s.a produs sub forma respingerii capitalismului. Epoca Luminilor şi Raţiunea văzute ca început al depravării. Fascismul şi gândirea tradiţională au în comun accentul pus pe iraţionalism.

4. Respingerea culturii în favoarea acţiunii.

Acţiunea, şi nu dialogul, privită ca scop în sine. Acţiunea îşi este suficientă sieşi şi trebuie îndeplinită, nu reflectată. Gândul e până la urmă o formă de emasculare (maneaua “pumnii mei minte nu are”), iar cultura devine suspectă şi periculoasă, fiind asociată cu atitudinea critică. Atitudinea critică nu este permisă, fiind inutilă (vezi punctul 2)

(Vadim către Patapievici – “limbricu’ dracului, cine eşti tu să-mi spui mie…? ; “intelectual degenerat” “clica de pseudointelectuali a’ lu Pleşu” scandalul ICR de anul trecut; şi nu în ultimul rând Goering – când aud cuvântul cultură îmi vine să pun mâna pe pistol”)

Fascismul, ca şi tradiţionalismul, a fost întotdeauna tentat să atace cultura modernă – ca fiind o trădare înjositoare a valorilor.

5. Spiritul critic, critica înţeleasă ca anliză

Tendinţa de a critica (a analiza, în limbaj comun, a nu lua de bun tot ce se prezintă) duce la distincţii, deosebiri. A distinge e semnul clar al modernismului, iar cultura modernă se bazează pe aceste distincţii, ca fiind una dintre modalităţile progresului cunoaşterii. Pentru fascism, ca şi pentru tradiţionalism, a distinge, a separa e identic cu a trăda valorile normate. Acordul total asupra valorilor nu poate fi pus în discuţie.

6. Ca o consecinţă imediată, dezacordul e un semn clar al diversităţii opiniilor. Fascismul a căutat întotdeauna consensul asupra problemelor exploatând şi augmentând frica, nu îndrăznesc să spun naturală, de diversitate. Astfel, Străinul, Intrusul devine o ameninţare.

7. Condiţiile sociale

Fără studii, fără prea multe resurse monetare, grupul prin excelenţă targeted.

8. Identitatea socială.

Familia, Naţiunea, Poporul prin excelenţă creştin. Indivizilor lipsiţi de o identitate socială coerentă şi consistentă li se poate cu uşurinţă induce ideea că singurul (şi Adevăratul) privilegiu pe care îl posedă este apartenenţa la acelaşi grup, faptul de a fi fost născuţi în aceeaşi ţară. Puterea principiului identităţii aplicată unor oameni fără identitate.

Ma mult, identitatea unei naţiuni, pe lângă valorile tradiţionale, este dată de inamicii ei. Obsesia conspiraţiei, a complotului (săracul neam, asuprit de secole….a rezistat totuşi….în pofida compoatelor – de struguri-, în pofida turcilor, în pofida evreilor, comuniştilor, securiştilor….cum altfel?….prin credinţă, bineînţeles)

9. We are poor, we are Truth!

Ca o consecinţă, în niciun caz datorită capacităţilor proprii, individul trebuie să se simtă în permanenţă umilit de bunăstarea inamicilor. Evreii sunt bogaţi, se ajută între ei prin intermediul unei reţele internaţionale. Când umilinţa sărăciei devine virtute (we are poor!), bogîţia se transformă în neadevăr.

10. Refuzul dialogului, al termenului mediu

Pentru fascism, ca şi pentru tradiţionalism, nu există lupta pentru supravieţuire. Mai degrabă, viaţa, supravieţuirea, decentă sau nu, este o continuă luptă. Dialogul, pacifismul ca pactizare cu inamicul. Sper totuşi să nu am nici măcar o vagă urmă de raţiune în această afirmaţie.

Logic, intruşii vor fi învinşi – Satana nu va triumfa, homosexualii nu vor corupe la nesfârşit populaţia straight – şi va urma, după această victorie, o epocă glorioasă, albă şi pură, plină de Pace. Însă acest lucru contravine existenţei concepută ca luptă continuă.

11. Atleţi întru Hristos, eroi ai credinţei, până la moarte!

Într-o societate laică, moartea este un fenomen cel puţin neplăcut, însă trebuie, fiind o fatalitate, tratată cu demnitate. Într-un stat fundamentalist, fascist sau teocratic, moartea acea modalitate dureroasă de a atinge o stare de fericire supranaturală. În statul laic, eroul este rar întâlnit; dincolo, eroul eşti chiar tu.

Eroul statului fundamentalist se grăbeşte să moară. În graba sa, nu ezită să-i desemneze pe cei ce vor urma această cale înaintea sa.

12. Ce cuvânt ciudat! Cred că eşti duşmanul meu!

Limbajul redus la forme standard. Limba de lemn – derivată din intoleranţa faţă de cultură şi progres – devine un instrument de identificare a celui diferit, a celui ce poate deci constitui o ameninţare.

În acest text, am descris câteva afirmaţii ce cred că povestesc acurat o anumită imagine a lumii închipuită comun de mentalitatea fascistă şi tradiţionalistă. Nu am pretenţia adevărului absolut şi cred că unele propoziţii pot fi supuse foarte uşor falsificabilităţii.

Nu am dorit să spun următoarele lucruri:

a. Ideologia fascistă îşi oglindeşte cosiţele mai mult sau mai puţin adecvat în creştinism.

b. Majoritatea (sau minoritatea ortodocsilor – sau a altor confesiuni- practicanţi din România) este apartenentă (conştient sau nu) reminiscenţelor imaginaţiei de sorginte fascistă.

c. Tradiţionalismul – în ansamblul ideatic şi practic, în forma sa….tradiţională, ar fi identic cu fascismul.

d. Nu am pretenţia libertăţii şi obiectivităţii absolute. Recursul la anumiţi termeni preferenţiali (text, imagine, ideologie) mă fac în aceeaşi măsură suspect de gândire metafizică… tradiţională şi ideologie.)

Am dorit să spun:

a. Există o ideologie, pe filieră arheologică, ce subsumează tradiţionalismul radical şi fascismul

b. În România, din nefericire, această ideologie este prezentă într-un procent (mare sau mic, nu stă în posibilitatea mea această apreciere) în spaţiul public.

c. Unul dintre grupurile supuse oprobiului public de către această ideologie este cel al comunităţii LGBT.

Recitind textul, asocierea fascism-tradiţionalism deranjează instinctiv. Nu ar trebui să deranjeze, dar o face. Dacă cineva se poate întreba de ce nu ar trebui să deranjeze, dacă cineva ar putea crede că acest text (inconsistent şi palid totuşi ca argumentaţie) este exagerat, malevolent şi scris în virtutea vreunui resentiment idiosincratic, atunci îi sugerez acelui cineva să citească toate comentariile la articolul din Realitatea, referitor la Noul Cod Civil şi căsătoria persoanelor din sfera LGB.

_________________________________________________________________________________________

…am găsit acest link. Dobson admite eşecul campaniei sale anti LGBT.

Şi dacă se poate, aş dori să-l întreb pe Bogdan Duca, un om echilibrat şi raţional, unul dintre puţinii conservatori de acest gen, cum comentează acest text şi cum îşi explică domnia sa raportul religie-politică.

Related articles by Zemanta

• James Dobson’s Political Surrender (usnews.com)
• James Dobson’s God Has A Litmus Test (dailykos.com)
• Ms California Blames Satan (bilerico.com)
• IT’S OFFICIAL: James Dobson Has Given Up! (queerty.com)
• Does Dobson Really Want Christians to Disengage From Politics? (usnews.com)
• Day of Silence – Stop the Bullying (lezgetreal.com)
• James Dobson Gives Up: “We Can’t Stop Them” (huffingtonpost.com)

Do not download text! It contains tons of emblematic stupidity!

…ne gândim şi la domnul Iliescu atunci când ne alegem lecturile.

Download text.

Download text.

The Jewish Apocalyptic Heritage in Early Christianity

Related articles by Zemanta

• Early Christian Art (slideshare.net)
• Why Do Jews, Christians And Muslims Pray To The East? (lukeford.net)
• A “Public Christian” (andrewsullivan.theatlantic.com)
• Pope urges Christians to play role in Middle East peace (nationalpost.com)

Ieri, Mircea Geoană a dat dovadă de un autentic patriotism:

“Este inacceptabil ce a declarat Monica Macovei în presa de azi, faptul că România ar merita să nu primească bani pentru că România e un stat în care aceşti bani nu pot fi cheltuiţi transparent şi corect. E o atitudine antinaţională pe care a avut-o şi o are dna Macovei. Fac un apel la conducerea acestui partid pentru a analiza dacă aceste declaraţii sunt conforme cu statutul unui europarlamentar român. Monica Macovei a făcut un gest ostil la adresa intereselor româneşti”
from here

V. remarca faptul că Mircea Geoană este ori privat de anumite capacităţi mentale, ori extrem de cinic. Însă mai interesant decât motivaţiile care-l împing pe Geoană să emită astfel de…teorii politice sunt termenii pe care-i foloseşte domnia-sa. Sub limbajul de lemn prilejuit de alegeri se ascunde un idealist metafizician:

a. atitudine antinaţională

b. statutul unui europarlamentar român

c. un gest ostil la adresa intereselor româneşti

Mircea Geoană crede, sau cel puţin ne relatează presupusele credinţe ale dumnealui, într-o naţiune, cea română, luată in corpore, ca un tot indisolubil şi greu perisabil. Pentru a proteja această imagine a naţiunii române, Mircea Geoană este dispus să facă orice. De exemplu, este dispus să se erijeze într-un vajnic hound dog ce amuşinează încă din faşă mirosul fetid al fetusului antinaţional. Mircea Geoană ne povesteşte cum se identifică cu Patria, cu Apărarea Patriei şi a Adevărului acesteia. Mircea Geoană ne povesteşte cum s-a hotărât el să identifice logica bunului-simţ (“Nici eu nu v-aş da bani dv. dacă nu aş fi sigură că-i folosiţi corect.”) cu gestul ostil antinaţional.

Pe lângă inutilitatea conceptuală a frazelor sale, ceea ce izbeşte mai abitir decenţa cotidiană este incredibila puerilitate a retoricii domniei sale. (….fac un apel…..este inacceptabil)

Pentru Mircea Geoană, cel puţin în aceste fraze, Adevărul şi Binele nu mai reprezintă ceva real şi concret, ceva real şi concret ce-şi obţine sensul din solidaritatea oamenilor, din aplicarea acestor noţiuni acţiunilor şi din observarea efectelor. Pentru Mircea Geoană, Adevărul şi Binele sunt ideile domniei-sale despre Adevăr şi Bine. Şi a oamenilor care îi împărtăşesc viziunile.

Aceeaşi înclinaţie metafizică şi oarecum ireală se regăseşte într-un text de pe bookblog, un text referitor la “Lolita” nabokoviană.

Acolo, domnişoara Olga Deleanu ne spune că “Lirismul naraţiunii salvează Lolita din pornografie..” şi că “În nici un caz reconfortantă, intriga romanului încalcă toate regulile bunului simţ şi mai mult, nu oferă vreo morală sau căinţă.” Lolita este subsumată în final acestei cugetări: “Nu doar subversivă, ci şi penetrant de inteligentă, Lolita rămane astfel o plăcere vinovată, ce se citeşte aproape pe ascuns, aşa cum se consumă o îngheţată în zi de post sau o ciocolată la cură de slăbire.”

Nu ne îndoim de bunele intenţii ale autoarei textului. Cu siguranţă, ea a dorit să ne ofere o primă impresie, un sărut suflat asupra cărţii şi apoi lăsat să plutească în vidul ideatic ce separă cititorii, în speranţa că cineva îl va prinde şi îl va utiliza în scopuri mai productive. Textul dumneaei nu are de fapt nici un viciu ascuns, înafara celui de procedură a limbajului metafizic. La fel ca Mircea Geoană, ce crede că reprezintă garantul Adevărului şi Binelui naţiunii, domnişoara Deleanu crede în virtutea morală a cărţilor: aceea de a oferi direcţii şi/sau răspunsuri problemelor etice (în cazul de faţă, pedofilia). Din acest motiv, am dori să facem….

Câteva menţiuni:

1. Un citat din Nabokov.

Lolita nu implică nicio morală. Pentru mine, o operă de ficţiune există doar în măsura în care îmi permite ceea ce voi numi, banalizat, fericire estetică, ceea ce înseamnă să fii cumva, undeva, conectat cu alte stări de a fi, acolo unde arta (curiozitatea, bunătatea, tandreţea, extazul) reprezintă norma. Nu există multe cărţi de acest fel. Tot restul este fie gunoi local (topical trash), fie ceea ce unii numesc literatură de idei, care foarte adesea e gunoi local, venind în blocuri imense de tencuială ce sunt transmise cu grijă din epocă în epocă, până când vine cineva cu un ciocan şi aplică o lovitură zdravănă lui Balzac, lui Gorki, lui Mann.

Nabokov a manifestat două manii constante: frica de moarte şi încercarea de a se convinge pe el însuşi că nemurirea (nu literară, ci chiar cea spirituală sau fizică) e o posibilitate, şi obsesia receptării sale de posteritate. Astfel că a încercat în fiecare moment să-şi explice textele.

Fericirea estetică, pentru el, ca şi pentru alţii, subsumează acele cărţi ce nu ne propun mari teme de meditaţie sau mari răspunsuri, acele cărţi ce nu ne sugerează o modalitate sau alta de atitudine şi nici nu ne povestesc cum ne influenţează societatea, în bine sau în rău. Senzaţia estetică a fericirii e întâlnită la Nabokov în acele texte ce ne povestesc în schimb cum urmărirea privată a scopurilor estetice (fericirea, iubirea, binele) poate duce la cruzime. Pentru Nabokov, esenţial nu este Răspunsul ce poate fi dat întrebării “de ce există cruzime?” sau Incriminarea clară a acţiunilor ce provoacă cruzimea în lume ci acele furnicături plăcute pe care le simţi atunci când citeşti un text …frumos.

Cărţile ce provoacă acest tip de plăcute senzaţii sunt cărţile după lectura cărora te întrebi “cum aş putea face să diminuez cantitatea de suferinţă din mine şi implicit din lume?” mai degrabă decât “ce trebuie să fac pentru o lume mai bună?” sau “care este cea mai potrivită modalitate de acţiune pentru a face Binele?”

2. Nabokov nu încearcă deci, pe această filieră, să ofere Adevăruri sau Sentinţe referitoare la, să spunem, pedofilie, ci doar să-şi povestească, metaforic, propriile idiosincrazii. Singurul lucru care poate face o fiinţă umană să combine altruismul cu bucuria, singurul lucru care face posibile şi acţiunea eroică, şi discursul splendid este vreun lanţ specific de asocieri cu nişte amintiri extrem de idiosincrazice.

Povestitorul Nabokov povesteşte. Nu îndeamnă şi nici nu indică direcţii, deoarece crede că a cunoaşte binele nu înseamnă în mod special a-l îndeplini, nu înseamnă a-l corobora cu principii atemporale, ci mai degrabă a cunoaşte binele înseamnă pe de o parte, a simţi ceea ce contează pentru alţi oameni, care este imaginea lor despre bine, şi pe de altă parte, a-ţi povesti propriile întâmplări în speranţa că, prin acest lucru, cantitatea de suferinţă şi cruzime din lume va scădea într-un oarecare procent.

Mircea Geoană manifestă un discurs metafizic  ilogic şi de prost gust, prin asocierea persoanei sale cu garanţia unor idei deja perimate. Mircea Geoană crede încă în Binele platonic şi în menirea domniei-sale de a-l duce la îndeplinire. Mircea Geoană e de asemenea amuzant prin încercarea sa de a realiza o Românie ideală, cinstită şi bună ca pâinea caldă, în loc de a se întreba, ca Monica Macovei, cum am putea face să devenim mai puţin ipocriţi, mai puţin linguşitori, mai puţin extremişti, mai puţin….

Mircea Geoană, prin dubitabilul gust al retoricii sale, ne demonstrează în fapt un lucru destul de clar: acela că cea mai îngrozitoare formă a cruzimii nu este violenţa fizică sau psihică extremă, ci indiferenţa.

Iar Mircea Geoană e indiferent. Pur şi simplu, nu-i pasă.

3. Credem că interpretarea textelor în acest mod metafizic al necesarelor intenţii morale atribuite cărţilor duce, în cele din urmă, la indiferenţă şi uitare. A propriilor dorinţe, metafore şi imaginii, chiar perverse şi imorale precum şi a dorinţelor celorlalţi.

S.M.

Download text.

Related articles by Zemanta

• Give to Darwin What Is Darwin’s. But Creation is God’s (chiesa.espresso.repubblica.it)
• Falling into the Heresy of Orthodoxy? (blakehuggins.com)
• You: Helping Christians Reconcile God With Science (time.com)
• Whither Historical Criticism? (firstthings.com)

Download text.

Ludwig Jansen – The Making of Mary Magdalen

Related articles by Zemanta

• Vatican breaks silence on Angels & Demons (cbc.ca)
• Ron Howard accuses Pope of scuppering Dan Brown movie (theregister.co.uk)
• Vatican stonewalled Angels & Demons, Ron Howard charges (cbc.ca)

Download text.

Related articles by Zemanta

• Pope in Israel Seeks Closer Jewish-Catholic Bond (abcnews.go.com)
• Non-Orthodox Judaism Disappearing? (lukeford.net)
• Dialogue, not symbolism (guardian.co.uk)
• Is “The Riddle of Anti Semitism” a “Hate Message”? (thetruthwarblog.blogspot.com)
• Pope Benedict on the Question of Judaism (time.com)

Intelectualii români din România fac tot felul de lucruşoare ciudate. Despre intelectualii români din alte părţi ale lumii nu avem ştiinţe.

Domnul Tismaneanu polemizează de zor, din motive adânci, cu alţi domni (Mircea Platon). Din când în când, domnia-sa răbufneşte autoritar la câte un copil neştiutor (şi un pic deplasat de pe sistemul gândirii, fie.ne permis). Asta, cum ar fi, ie o iexageraţiune scoasă din orice context, pentru că suntem siguri că domnul Tismăneanu face şi lucruri utile şi interesante. Cum ar fi să citească Kolakowski.

De menţionat mica hârjoneală amicală Rogozanu – Pătrăşconiu. Credem că amândoi au dreptate, dar am dori să mai şi luăm masa.

Bogdan Duca crede că nu putem trăi schizoid. De trăit, putem, mai dificil ie cu tratamentul pe care nu.l luăm la timp.

posts. aici, bucuria zilei de azi, acelasi domn responsabil printre altele de Palestina, lacrima lui (că a noastră nu e). Atâta autosuficienţă intelectuală n.am mai văzut de mult. Însă ne.am lămurit ce e cu limbile-sacre şi cu pârdalnica şi nenorocita asta de brit fucking lingua. Oare cum sună într.o limbă sacră : “Aş vrea, dacă se poate, să mă cac.”? Au domnul Radu Iliescu ne poate cumva comunica dacă limbile sacre sunt mai dulci sau mai aspre decât limbile ne.sacre?

Download pdf.

Questa bucoavna ne.a placut in modus ponens cel mai placut. Ne.a adus de asemenea aminte de Petru Cretia, hie.i ţărna uşoară.

Leszek Kolakowski

Download mp3.

Un grup de vajnici israeliti s.au gandit la originile bardului, dar nu s.au inteles la pret, astfel incat albumul a fost never released.

Cohen himself s.a implicat in acest proiect, insa cand a vazut toata chitibuseala respingatoare a micilor mânării din lumea a 3a , si.a luat jucariile si a plecat.

Sincer, noi nu vedem nimic frumos in albumul asta.

Suntem totusi siguri ca exista indivizi mult mai dotati afectivo+iestetic, carele vor aprecia questo release.

Related articles by Zemanta

• Leonard Cohen (idiomag.com)

Download text.
Intellectuals in Politics – From the Dreyfus Affair to Salman Rushdie

Related articles by Zemanta:

• The Tragedy of Jinnah
• Salman Rushdie Launches PEN World Voices Festival
• Edwidge Danticat and Salman Rushdie Headline PEN World Voices Festival
• Salman Rushdie’s Ex Finds Newer, Grosser Meat to Wrap Tongue Around
• A long, loving literary line
• From Fatwa to Jihad by Kenan Malik: review
• The Lede: Fatwa on Rushdie Turns 20

Ask a book, dragă tovarăşe, and we.ll try get it for you.

Leave a comment specifying the book you.ve been looking all over the net for, and we.ll get the damn paper.

Related articles by Zemanta

• Reading Today

Ian Almond – The New Orientalists; Postmodern representations of Islam from Foucault to Baudrillard

Download text.

Related articles by Zemanta:

• The Post-Modern Right
• If I were asked to name the chief benefit of the house, I should say: the house shelters day-dreaming, the house protects the dreamer, the house allows one to dream in peace.
• The Descent of Taste
• Where are the Cadburys, Levers, Salts and Akroyds of today?

Related articles by Zemanta

• Postmodernism in Israeli warfare

Download text.

Related articles by Zemanta:

• Marx’s keeper
• Marx’s important error
• Arts, Briefly: Marx Gets His Night at the Opera
• ArtsBeat: Musical Version of ‘Das Kapital’ Is Planned

Download text.

Related articles by Zemanta:

• Arts, Briefly: 3 More for ‘Slumdog’
• A Good Place to Start: Žižek on Lacan (Book Reviews)
• ‘The Imaginarium of Dr. Parnassus’: Inside the first U.S. screening of Heath Ledger’s final film | Showbiz News and Scoop | Studio and Network Dish
• Xiaolu Guo: I wrote the film with PJ Harvey in mind

Nabokov’s Final Riddle: Literary Prank Master’s Post-Mortem Novel

He may be dead, but this fall Vladimir Nabokov is back with a new novel, The Original of Laura—or at least the beta version. Before he died in 1977, the author of Lolita and Pale Fire asked his family to burn this last, unfinished work. But after three decades of soul-searching, his son, Dmitri, has decided to finally publish the unusual manuscript, written on 138 numbered index cards now yellowed with age. Nabokov routinely composed on such cards, shuffling and reshuffling the deck as he wrote. It was like constructing a puzzle.

As a boy in St. Petersburg, Russia, Nabokov devised chess problems, played with codes and ciphers, and later wrote his own crosswords—devices that would find their way into his later fiction. The novels and stories are generously seasoned with acrostics, anagrams, number games, and whodunits, not to mention parodies, puns, and multiple layers of hidden allusions.

Codes and concealed meanings were central to Nabokov’s worldview, says Brian Boyd, an authority on the writer’s life and work. “Nabokov felt that the thrill of discovery was one of the highest things life had to offer,” Boyd says. “But he also felt that ultimately the whole of reality seemed to be constructed as if by some great cosmic prankster.”

Nabokov, the authorial prankster, buried Easter eggs of every sort for careful readers to unearth. Along with an enciphered line from Shakespeare (“5.13 24.11 13.16 9.13.5 5.13 24.11″*), there’s a multilayered chess problem embedded in his memoir, Speak, Memory. And in his short story “The Vane Sisters,” an acrostic reveals an unexpected twist. (Take the first letter of each word in the last paragraph and string them together to find the secret message.) Pale Fire, his involuted, nesting-doll of a novel, has enough riddles and trapdoors to fill another entire book.

Boyd is one of the few people who have read The Original of Laura, to be published in November. “There’s pleasure in it, but at the same time there’s frustration, because you know that this may be—what?—two-thirds of the puzzle, or seven-eighths? You get some of the satisfaction but also some of the frustration of incompleteness.”

The finished book will include facsimiles of every card, on perforated paper, so that readers can reshuffle them. It’s a perfectly Nabokovian concoction, a tantalizing puzzler from the beyond.

*To be, or not to be.

Related articles by Zemanta:

• Nabokov’s Final Riddle: Literary Prank Master’s Post-Mortem Novel
• Penguin to Publish Vladimir Nabokov’s Last Work
• New Nabokov gets November release
• Arts, Briefly: Final Nabokov Work Planned for November
• Pale Fire, As Seen In 1962
• Do we need posthumous publication?

Download text.

Download text.

Download pdf.

Download text.

Download text.

Needs DJvu plugin.

Download text.

Download text.

Download text.