Pe 23 mai opinia publică îşi va ridica încă odată glasul ei puternic pentru a acoperi hărmălaia produsă de GayPride. Cred că în aceeaşi notă în care a făcut-o şi anul trecut (o puteţi auzi aici). Aceleaşi persoane, pline de nevoia stringentă de a acţiona, aceleaşi chipuri înverşunate, aflate în posesia Adevărului (naţiunea, familia, laolată cu impertinentele şi milenarele încercări ale LGBT de a submina acest Adevăr), aceleaşi priviri senine, pătrunse de atemporale revelaţii (creştine sau mai puţin) vor demonstra încă odată ipocrizia, dacă nu boala psihică.
Nu este intenţia mea de a intra într-o polemică inutilă, aşa precum în State intenţionează (şi reuşeşte cu brio) să stârnească James Dobson (background evanghelic, prima sa carte, Dare to Discipline, îi sfătuia pe părinţi să-şi disciplineze -un eufemism pentru bătaie- copii cu “sufficient magnitude to cause the child to cry genuinely“)
Aş vrea în acest text să punctez trăsăturile unui anumit tip de gândire fundamentalistă şi fascistă (în cel mai pur sens al fascismului).
1. Un prim “nod” este acel al fricii de indeterminare. Frica de ambiguitate, dezordine şi haos. Dumnezeu-om, Creştinism-umanism secular, bărbat-femeie. Aceste perechi (fără termen mediu) ţin viaţa într-un leagăn comod, la adăpost de orice coşmar ambivalent. Descrisă astfel, realitatea devine predictibilă şi inteligibilă. Marea majoritate a creştinilor (practicanţi sau nu, de orice confesiune), unii dintre ei borderline, îşi îngroapă propriile deziluzii, eşecuri, propria personalitate fragmentată în această iluzie oferită de certitudine. Problema întemeierii certitudinilor nu cade în sfera preocupărilor lor. Persoanele ce nu se încadrează în “normă” sunt supuse prozelitismului sau tratamentului, în cazul LGBT. Acest tip de gândire idiosincratică tinde să dizolve, la limită, însuşi misterul, esenţa credinţei. Nu doar propria viaţă devine inteligibilă, ci şi…Dumnezeu.
2. Cultul tradiţiei.
Există o revelaţie a anumitor adevăruri etern valabile, primită la începutul istoriei. Această revelaţie a fost şi este învăluită în anumite modalităţi de exprimare – limbajul sacru. Problema diversităţii revelaţiilor este explicată prin limbajul sacru, alegoric – diferit ca formă, el indică în orice ipostază acelaşi Adevăr Unic. Ca o consecinţă, progresul este exclus – Adevărul a fost rostit odată pentru totdeauna, noi îl putem doar interpreta.
3. Respingerea în bloc a tehnologiei moderne, a modernismului.
Nu e un paradox – fascismul glorifica tehnologia, tradiţionalismul o vede ca pe o negare a valorilor. În cazul fascismului, respingerea lumii moderne s.a produs sub forma respingerii capitalismului. Epoca Luminilor şi Raţiunea văzute ca început al depravării. Fascismul şi gândirea tradiţională au în comun accentul pus pe iraţionalism.
4. Respingerea culturii în favoarea acţiunii.
Acţiunea, şi nu dialogul, privită ca scop în sine. Acţiunea îşi este suficientă sieşi şi trebuie îndeplinită, nu reflectată. Gândul e până la urmă o formă de emasculare (maneaua “pumnii mei minte nu are”), iar cultura devine suspectă şi periculoasă, fiind asociată cu atitudinea critică. Atitudinea critică nu este permisă, fiind inutilă (vezi punctul 2)
(Vadim către Patapievici – “limbricu’ dracului, cine eşti tu să-mi spui mie…? ; “intelectual degenerat” “clica de pseudointelectuali a’ lu Pleşu” scandalul ICR de anul trecut; şi nu în ultimul rând Goering – când aud cuvântul cultură îmi vine să pun mâna pe pistol”)
Fascismul, ca şi tradiţionalismul, a fost întotdeauna tentat să atace cultura modernă – ca fiind o trădare înjositoare a valorilor.
5. Spiritul critic, critica înţeleasă ca anliză
Tendinţa de a critica (a analiza, în limbaj comun, a nu lua de bun tot ce se prezintă) duce la distincţii, deosebiri. A distinge e semnul clar al modernismului, iar cultura modernă se bazează pe aceste distincţii, ca fiind una dintre modalităţile progresului cunoaşterii. Pentru fascism, ca şi pentru tradiţionalism, a distinge, a separa e identic cu a trăda valorile normate. Acordul total asupra valorilor nu poate fi pus în discuţie.
6. Ca o consecinţă imediată, dezacordul e un semn clar al diversităţii opiniilor. Fascismul a căutat întotdeauna consensul asupra problemelor exploatând şi augmentând frica, nu îndrăznesc să spun naturală, de diversitate. Astfel, Străinul, Intrusul devine o ameninţare.
7. Condiţiile sociale
Fără studii, fără prea multe resurse monetare, grupul prin excelenţă targeted.
8. Identitatea socială.
Familia, Naţiunea, Poporul prin excelenţă creştin. Indivizilor lipsiţi de o identitate socială coerentă şi consistentă li se poate cu uşurinţă induce ideea că singurul (şi Adevăratul) privilegiu pe care îl posedă este apartenenţa la acelaşi grup, faptul de a fi fost născuţi în aceeaşi ţară. Puterea principiului identităţii aplicată unor oameni fără identitate.
Ma mult, identitatea unei naţiuni, pe lângă valorile tradiţionale, este dată de inamicii ei. Obsesia conspiraţiei, a complotului (săracul neam, asuprit de secole….a rezistat totuşi….în pofida compoatelor – de struguri-, în pofida turcilor, în pofida evreilor, comuniştilor, securiştilor….cum altfel?….prin credinţă, bineînţeles)
9. We are poor, we are Truth!
Ca o consecinţă, în niciun caz datorită capacităţilor proprii, individul trebuie să se simtă în permanenţă umilit de bunăstarea inamicilor. Evreii sunt bogaţi, se ajută între ei prin intermediul unei reţele internaţionale. Când umilinţa sărăciei devine virtute (we are poor!), bogîţia se transformă în neadevăr.
10. Refuzul dialogului, al termenului mediu
Pentru fascism, ca şi pentru tradiţionalism, nu există lupta pentru supravieţuire. Mai degrabă, viaţa, supravieţuirea, decentă sau nu, este o continuă luptă. Dialogul, pacifismul ca pactizare cu inamicul. Sper totuşi să nu am nici măcar o vagă urmă de raţiune în această afirmaţie.
Logic, intruşii vor fi învinşi – Satana nu va triumfa, homosexualii nu vor corupe la nesfârşit populaţia straight – şi va urma, după această victorie, o epocă glorioasă, albă şi pură, plină de Pace. Însă acest lucru contravine existenţei concepută ca luptă continuă.
11. Atleţi întru Hristos, eroi ai credinţei, până la moarte!
Într-o societate laică, moartea este un fenomen cel puţin neplăcut, însă trebuie, fiind o fatalitate, tratată cu demnitate. Într-un stat fundamentalist, fascist sau teocratic, moartea acea modalitate dureroasă de a atinge o stare de fericire supranaturală. În statul laic, eroul este rar întâlnit; dincolo, eroul eşti chiar tu.
Eroul statului fundamentalist se grăbeşte să moară. În graba sa, nu ezită să-i desemneze pe cei ce vor urma această cale înaintea sa.
12. Ce cuvânt ciudat! Cred că eşti duşmanul meu!
Limbajul redus la forme standard. Limba de lemn – derivată din intoleranţa faţă de cultură şi progres – devine un instrument de identificare a celui diferit, a celui ce poate deci constitui o ameninţare.
În acest text, am descris câteva afirmaţii ce cred că povestesc acurat o anumită imagine a lumii închipuită comun de mentalitatea fascistă şi tradiţionalistă. Nu am pretenţia adevărului absolut şi cred că unele propoziţii pot fi supuse foarte uşor falsificabilităţii.
Nu am dorit să spun următoarele lucruri:
a. Ideologia fascistă îşi oglindeşte cosiţele mai mult sau mai puţin adecvat în creştinism.
b. Majoritatea (sau minoritatea ortodocsilor – sau a altor confesiuni- practicanţi din România) este apartenentă (conştient sau nu) reminiscenţelor imaginaţiei de sorginte fascistă.
c. Tradiţionalismul – în ansamblul ideatic şi practic, în forma sa….tradiţională, ar fi identic cu fascismul.
d. Nu am pretenţia libertăţii şi obiectivităţii absolute. Recursul la anumiţi termeni preferenţiali (text, imagine, ideologie) mă fac în aceeaşi măsură suspect de gândire metafizică… tradiţională şi ideologie.)
Am dorit să spun:
a. Există o ideologie, pe filieră arheologică, ce subsumează tradiţionalismul radical şi fascismul
b. În România, din nefericire, această ideologie este prezentă într-un procent (mare sau mic, nu stă în posibilitatea mea această apreciere) în spaţiul public.
c. Unul dintre grupurile supuse oprobiului public de către această ideologie este cel al comunităţii LGBT.
Recitind textul, asocierea fascism-tradiţionalism deranjează instinctiv. Nu ar trebui să deranjeze, dar o face. Dacă cineva se poate întreba de ce nu ar trebui să deranjeze, dacă cineva ar putea crede că acest text (inconsistent şi palid totuşi ca argumentaţie) este exagerat, malevolent şi scris în virtutea vreunui resentiment idiosincratic, atunci îi sugerez acelui cineva să citească toate comentariile la articolul din Realitatea, referitor la Noul Cod Civil şi căsătoria persoanelor din sfera LGB.
_________________________________________________________________________________________
…am găsit acest link. Dobson admite eşecul campaniei sale anti LGBT.
Şi dacă se poate, aş dori să-l întreb pe Bogdan Duca, un om echilibrat şi raţional, unul dintre puţinii conservatori de acest gen, cum comentează acest text şi cum îşi explică domnia sa raportul religie-politică.
Related articles by Zemanta
- James Dobson’s Political Surrender (usnews.com)
- James Dobson’s God Has A Litmus Test (dailykos.com)
- Ms California Blames Satan (bilerico.com)
- IT’S OFFICIAL: James Dobson Has Given Up! (queerty.com)
- Does Dobson Really Want Christians to Disengage From Politics? (usnews.com)
- Day of Silence – Stop the Bullying (lezgetreal.com)
- James Dobson Gives Up: “We Can’t Stop Them” (huffingtonpost.com)
![Reblog this post [with Zemanta]](http://img.zemanta.com/reblog_e.png?x-id=a899a581-60eb-4a37-bca0-515866bbfb4c)
Domnul nostru Isus Hristos sa te apere de rele si pacat, caci mari blasfemii si greseli gandesti.
De: crestinortodox pe mai 16, 2009
la 8:26 am
Daca respingi tehnologia ar trebui sa folosesti pergamente, nu internetul. Fii consecvent.
De: vali pe mai 16, 2009
la 9:04 am
Scuze. Nu tu trebuie sa fii consecvent, ci oamenii aia cu traditia. Mi-a iesit textu prea repede din tastatura
)
De: vali pe mai 16, 2009
la 9:06 am
Cred ca “oamenii aia cu traditia” nu se gandesc la pergamente cand vorbesc de Traditie si nici nu idolatrizeaza in van trecutul. Repetam si noi mesajul lui crestinortodox.
De: Lalartu pe mai 17, 2009
la 8:34 am
Postez aici (deocamdata) raspunsul meu la acest articol- ca tot am promis ca il ofer astazi.
Cei ce s-au autoproclamat a fi reprezentanţii homosexualilor şi transexualilor din România au reuşit o dublă performanţă. Mai întâi, au reuşit să inducă în România (care oricum suferă de boala mimetismului intelectual şi instituţional) o idee foarte la modă în Occident: aceea conform căreia felul în care faci sex te defineşte cultural, social şi politic. Într-un cuvânt, au inventat o nouă realitate socială: cea a minorităţii sexuale. A doua performanţă este aceea că au reuşit să trezească în societatea românească, în forme mai mult sau mai puţin agresive, conştiinţa conservatoare, pe care comuniştii şi BOR-ul (mă refer la instituţie, nu la confesiune) o anesteziaseră. Doar confruntarea cu o temă ce sfidează flagrant bunul-simţ i-a putut scoate din anestezie. Deci, avem şi motive să vă mulţumim domnilor militanţi lgbt!
Provocarea ridicată de militanţii lgbt nu este una mică. Avocaţii homosexualilor şi transexualilor militează pentru a impune, prin lege, dacă se poate, normalizarea anormalităţii. Biblia, tradiţia creştină, doctrina Bisericii, condamnă homosexualitatea ca fiind un păcat „strigător la Cer”, pe care Dumnezeu l-a pedepsit cu cea mai mare asprime (relatarea biblică cu privire la cetăţile Sodoma şi Gomora).
Natura însăşi nu include homosexualitatea decât la categoria „deviere”. Practicile homosexuale nu au nici un argument anatomic şi fiziologic în favoarea unei presupuse normalităţi a lor. Era nefiresc deci ca marea majoritate a oamenilor să considere ca fiind „firesc” ceva ce este străin de…natură.
Cât despre practicile sociale, viaţa de zi cu zi a exclus posibilitatea înţelegerii familiei altfel decât în logica ei heterosexuală. Mai mult chiar, instituţionalizarea unei practici nenaturale, prin apariţia familiilor de homosexuali ar fi aruncat familia în criză (lucru mai mult decât evident în ţările în care militanţii homosexuali au obţinut îndeplinirea doleanţelor lor).
Nici militanţii homosexuali nu au avut ce argumente serioase să aducă în favoarea lor. Unicul argument care, indubitabil, ţine, este felul barbar în care au fost trataţi homosexualii în diverse regimuri politice. Problema homosexualităţii nu se poate rezolva cu execuţii şi pedepse penale, homosexualitatea ţinând de patologia psihiatrică şi nu de realitatea infracţională.
În rest, e imposibil să defineşti cultural o practică sexuală. Doar multă imaginaţie poate să producă legături între un tablou al unui artist şi anusul dezvirginat al acestuia. Şi nu o imaginaţie prea sănătoasă.
Manifestările gay-pride sunt incapabile să producă altceva decât un sentiment de dispreţ sau, în cel mai fericit caz, de superior amuzament. Bărbaţi îmbrăcaţi nu ca nişte femei ci ca nişte curve (şi din alea ieftine, caricaturale), abuz coloristic, enorm de mult kitch, erotism deviat afişat precum şi multă stupiditate- la ce reacţii pozitive să te aştepţi când afişezi aşa ceva?
E amuzant faptul că aceste manifestări se repetă în aceleaşi standarde joase de kitch şi vulgaritate peste tot în lume, numindu-se peste tot la fel: gay-pride. Se pare că şi homosexualii înşişi recunosc că nu se pot mândri cu altceva decât o manieră nenaturală, vulgară şi kitch de a îşi trăi homosexualitatea, nu?
Dar, deşi militanţii lgbt nu pot să demonstreze că homosexualii şi transexualii merită să primească recunoaştere, respect şi drepturi doar pe baza unei vieţi sexuale perverse şi (vedem privind la manifestările gay-pride) penibile în vulgaritatea şi kitch-ul lor, ei insistă.
Iar cea mai bună armă de apărare este atacul. Homosexualii nu sunt victimele celor care vor să facă din ei ceva mai mult decât nişte perverşi sexual. Ei sunt, desigur, victimele „fasciştilor”, extremiştilor şi, în general, ale unor oameni „încuiaţi”, incapabil să perceapă şi să „serbeze” diversitatea..
Autorul anonim la provocarea căruia răspund, şi-a dedicat o parte din timp efortului de a prezenta viziunea domniei sale asupra unei posibile ideologii în acelaşi timp fasciste şi conservatoare.
O să comentez punctual elementelor ce, în opinia autorului nostru, ar alcătui tipologia unei „ideologii” fasciste şi tradiţionaliste, „ideologie” al cărei adept e considerat a fi şi subsemnatul.
Aş vrea să subliniez un aspect important: când vorbim de fascism ar trebui să fim un pic mai riguroşi. Nu de alta, dar stânga intelectuală a moştenit de la bolşevici şi (fiind hegemonică) a impus o definiţie a fascismului ce înglobează cam tot ceea ce nu place socialiştilor.
Eu, ceva mai riguros, când mă gândesc la fascism, mă refer la acea ideologie socialistă şi la acel regim politic ce au guvernat Italia între 1920 şi 1943. După mine, regimul lui Hitler nu a fost fascist, nici doctrina legionară nu a fost fascistă, aşa cum fasciste nu au fost nici regimurile franchist şi salazarist.
Înţeleg însă că autorul anonim întrebuinţează sensul mult mai generos (şi implicit, inexact) al fascismului. Cu rezervele de rigoare, voi respecta alegerea domniei sale.
1. Frica de indeterminare, dezordine, haos.
Recunosc, îmi este frică de dezordine şi haos. Este cumva rău? Este cumva rău să trăieşti în normă?
Ţin doar să subliniez două aspecte: mai întâi, nevoia de ordine şi de rânduială nu este o nevoie specifică ideologiilor ci naturii umane. Toate credinţele religioase şi organizările sociale de la începutul lumii au afirmat această nevoie de punere în rânduială..
A doua observaţie priveşte ideea răsturnării ordinii. Această idee este cheie pentru orice ideologie. Iar atunci când vorbim despre refuzul rânduielii trebuie să avem tot timpul în minte teroarea iacobină, bolşevismul şi nazismul. Sau terorismul anarhist.
2. Tradiţia
Tradiţia este garanţia pe care noi o avem că ordinea pe care o acceptăm este una bună. Ea poate să fie motivată religios, poate să nu fie…Dar este conceptul cheie, incontestabil.
Departe de a fi nocivă, Tradţia are o dimensiune dinamică, ce asigură evoluţia societăţii, fiind o paradigmă şi nu o fundătură.
3.Respingerea ştiinţei şi a raţionalismului
Din moment ce „activăm” pe bloguri nu ni se poate imputa că refuzăm tehnica şi ştiinţa. La fel, cu excepţia unor foarte restrânse comunităţi fundamentaliste, nu există o confesiune religioasă care să descurajeze cercetarea ştiinţifică.
Refuzul raţiunii este iar un mit fără acoperire. Departe de a fi iraţionali, conservatorii pot să fie cel mult rezervaţi faţă de ideologii care manipulează conceptul de „raţiune”. Conservatorii nu pot fi de acord cu revolutia franceza care intre doua executii la ghilotina serba Ratiunea. Dar in schimb sunt de acord şi se revendică din principiile (atât de raţionale) ale Părinţilor fondatori ai Statelor Unite.
Cât despre fascism, indiferent de variantele şi de definiţiile sale, acesta era iraţional doar în măsura în care era raţionalist. Domnii Hitler şi Mussolini erau …materialişti, atei, adepţi ai credinţei în progres şi virtuţile autonomiei raţiunii umane.
4.Respingerea culturii în favoarea acţiunii
În favoarea acestui argument autorul anonim îi citează pe Goering şi pe Vadim. Sunt de acord că aceste personaje resping cultura în favoarea acţiunii. Dar …ce treabă au ei cu respingerea transformării homosexualităţii în ceea ce ea nu este? Sau cu mine?
Degradarea culturii nu o facem noi ci o fac cei care ne pretind să renunţăm la o mare tradiţie culturală, la nişte venerabile criterii estetice pentru a accepta o artă decadentă şi, mai grav, panglicuţele roz şi costumele de cocotă de prost gust de la gay-parade ca fiind…cultura gay.
Cei care resping cultura în favoarea acţiunii sunt tocmai cei care, în spatele unor ideologii aparent comode, precum relativismul cultural şi noua toleranţă, pretind să renunţăm la cultură, la raportarea la valori şi să ne dedicăm activismului pentru cauze „nobile”.
5. Spiritul critic
Autorul anonim ne acuză pentru că noi, conservatorii, nu am avea spirit critic. Să fim serioşi! Nu noi, conservatorii am inventat corectitudinea politică. Nu noi, conservatorii, strigam „discriminare” de fiecare dată când se exprimă un punct de vedere diferit de-al nostru.
Noi, conservatorii, avem, slava Domnului! spirit critic, dar acesta este , spre deosebire de al altora….cu bibliografie. Căci Tradiţia asta înseamnă: raportarea la nişte referinţe ce, în cea mai mare parte sunt culturale.
Militanţii pro-gay (şi nu numai ei) nu au spirit critic. Au spirit propagandistic, cel mult.
6. Diversitatea valorilor
Acesta este un reproş ce se aduce, se pare, mai ales fasciştilor. Îl pot asigura pe autor că nici un conservator nu se teme de alteritate. El are o singură problemă cu militanţii lgbt:
nu poate înţelege ca aceştia să îşi impună valorile lor majorităţii. Iar căsătoriile între homosexuali, adopţiile de copii, manifestaţiile publice sau politicile ce încearcă să explice creştinilor, musulmanilor şi evreilor că de fapt Biblia minte şi că Dumnezeu iubeşte homosexualitatea, asta sunt: încercări de impunere agresivă a unor valori, în ultimă instanţă, sexuale, unei majorităţi care de altfel este tolerantă cu ce face fiecare în dormitorul său.
7. Lipsa de cultură din rândurile conservatorilor şi fasciştilor
Acesta este un mit. Nu cred să existe un conservator român fără studii universitare. De asta nu noi contăm în politica românească ci….stânga.
Cât despre fascişti: cred că ultimul neonazi drogat de prin Bucureşti e mai mobilat intelectual decât Naomi şi Cici Balerina.
Ca să nu fiu rău: există o explicaţie: a fi homosexual este o opţiune erotică şi nu intelectuală.
8. Identitatea naţională şi cea religioasă
Această identitate, dacă e fundamentată în tradiţie şi nu în mentalitatea revoluţionară (precum ideologiile naţionaliste) este…naturală. De ce? Am expus mai sus.
9. Sărăcia
Nu ştiu cum e la fascişti (deh! sunt mai socialişti şi s-ar putea să îi „prindă” mai bine sărăcia). Cât despre conservatori, suntem mai….burghezo-moşiereşti, deci nu numai că nu ne lăudăm cu sărăcia, dar ne şi străduim să o eradicăm.
10.Refuzul dialogului
Autorul speră că bate câmpii la acest punct. Îl asigur că îi bate. Dovadă că scriu atât de mult ca să îi răspund…
11. Eroismul
Cultul eroilor este parte a gândirii umane. Chiar şi a celei care preferă sexul homosexual. Ultimul film oscarizat era despre un avocat erou al gay-ilor din San Francisco, parca…
Cât despre raportarea la moarte: când ai un crez teologic, filosofic sau politic se poate ca să nu te temi atât de tare de moarte. Când ai un crez porneic: asta e….orgasmul nu e garantat postmortem.
12. Limba de lemn
Sorry! Nu noi am inventat-o ci tot colegii dumneavoastră de familie ideologică. Simplificarea limbajului? Priviţi spre corectitudinea politică.
De: Bogdan Duca pe mai 18, 2009
la 7:26 pm
Trebuie sa recunosc faptul ca raspunsul dvs e bulversant mai ales prin indreptarea discutiei inspre sfera lgbt. Este perfect adevarat ca am pornit in redactarea textului de mai sus de la apropiatul “mars pentru normalitate” de saptamana viitoare.
Dacă structura lui v.a indus in eroare, as vrea sa va spun ca intentia principala era evidentierea unor aspecte comune fundamentalismului religios si fascismului.
Inainte de raspunsul pe care de data aceasta tin neaparat sa vi.l ofer (din nefericire nu atât de promt ca al dumneavoastră), cateva observatii:
1. am incercat, după cum bine aţi observat, să structurez un text cu ajutorul unor termeni folosiţi în cea mai largă accepţiune posibilă. totuşi:
a. fac deosebirea între termenii conservator şi tradiţionalist
b. nu sunt de acord si nici nu agreez o parte din lucrurile pe care le gândiţi. cu toate acestea, agreez o altă parte a gândurilor dvs. cred in acelasi timp ca pana si asupra dumneavoastra, un individ uman inzestrat cu o doză bună de bun simţ şi raţiune, religia poate avea urmări neplăcute asupra raţionamentului şi spiritului critic. nu am dorit…să vă testez, după cum a menţionat cineva pe blogul dvs. am citit un articol referitor la rezolutia catania. am dorit sa aflu de ce un om care manifesta opinii coerente, face atunci cand vine vorba despre lgbt grave omisiuni. pur si simplu, dvs va sprijiniti opiniile, pe care le considerati adevaruri, negative la adresa lgbt pe Biblie.
2. as vrea totusi sa.mi intemeiez bruma de opinii asupra realitatii inconjuratoare (si implicit asupra lgbt) pe istorie, sociologie, statistica, psihologie si psihiatrie mai degraba decat pe convingerile unor oameni ce cred intr.un sarpe care vorbeste intr.un anumit loc numit Eden
3. textul era indreptat in special asupra traditionalismului de o valoare cel putin chestionabila, asupra grupurilor de crestini ferventi ce stiu sa strige de.ţi ţiuie urechile “nu vrem un neam de poponari” dar n.au auzit in viata lor de isihasm. era indreptat asupra atitudini dezgust[toare pe care o manifestă creştinii vis a vis de problema minoritatilor sexuale (sa stiti ca ele chiar există, minorităţile).
4. toate aceste observatii le fac de pe o …poziţie bine întemeiată heterosexual
5. va rog intens sa consultati cele cateva documente puse la dispozitie pe situl APA (American Psychiatric Association) referitor la homosexualitate. daca nu ma insel, aceasta a fost scoasa din DSM inca din deceniul 7 al secolului trecut.
Opinia dvs conform careia homosexualitatea ar fi o perversiune sexuala ce tine de domeniul patologiei psihiatrice este sustinuta doar de pasajele din Biblie (desi ma indoiesc ca psihiatria era prezenta in acele timpuri), in rest ea fiind un fals intentionat, pentru ca sunt sigur ca era foarte usor de verificat daca aceasta afirmatie e intemeiata de psihiatria contemporană.
De: booktrotter pe mai 18, 2009
la 11:47 pm
Ma bag si eu -un alt “autor anonim”- sa comentez raspunsul domnului Bogdan Duca. (ce haios mi se pare limbajul folosit de unii pt a-si demonstra apartenenta ideologica in toate situatiile…respingerea pseudonimelor este tot un act conservator?)
“1.Frica de indeterminare, dezordine, haos.
Recunosc, îmi este frica de dezordine si haos. Este cumva rau? Este cumva rau sa traiesti în norma?”
Booktrotter se referea, cred, la o frica neintemeiata, la o antagonizare a unui anumit grup de persoane in scopul stabilirii ordinii – o ordine care in realitate n-are nicio legatura cu acel grup. In ideile traditionaliste homosexualii reprezinta o amenintare la adresa institutiei familiei, iar daca li se vor da drepturi vom ajunge in viitorul nu foarte indepartat la haos social, lumea se va intoarce cu fundu-n sus etc.
Nimic mai fals. Si ca sa va arat cat de eronate sunt argumentele dumneavostra anti LGBT o sa mentionez cateva pe aceeasi linie logica:
1. Am vazut mai multi heterosexuali imbracati Kitchos decat homosexuali imbracati Kitchos.
2. Am vazut mai multe familii heterosexuale degenerate si disfunctionale (vad in fiecare zi) decat familii homosexuale ai caror copii sa fie incapabili sa se adapteze in societate din cauza inclinatiei parentale.
3. Spitalele de psihiatrie gazduiesc mai multi heterosexuali cu probleme psihice decat homosexuali cu probleme psihice (dintre ultimii mai nici-unul – pentru ca homosexualii nu’s un pericol social pentru nimeni, iar specialistii nu considera homosexualitatea ca boala intrucat nu prezinta alte deviatii comportamentale in afara de preferintele sexuale).
CONCLUZIE: Homosexualii sunt oameni mai decenti, mai sanatosi mental si cu abilitati mai bune de a-si intemeia o familie decat heterosexualii. Propun, asadar, ca ei sa reprezinte normalitatea iar heterosexualii sa n-aiba voie sa se casatoreasca si sa adopte copii deoarece, nu-i asa, oricum planeta e suprapopulata.
As comenta si la celelalte afirmatii dar ma tem ca nu voi fi inteleasa asa cum trebuie (deoarece am observat ca n-ati inteles mai nimic din postul curent, si ati comentat din pozitia defensiva de conservator, asumandu-va din start acest rol, in loc sa analizati la rece si fara prejudecati evanghelice argumentele aduse)
@booktrotter
Nu te astepta ca intr-o discutie despre religie, un religios sa-si lase deoparte ideologia si sa-si gandeasca propriile argumente.
De: lunatic pe iunie 10, 2009
la 6:24 pm